Clubul ACS Transilvania Bistrița are onoarea de a organiza turneele zonale (semifinale) din cadrul Interligii Naționale de Fotbal: Memorialul Gheorghe Ene și Memorialul Gheorghe Ola. Acordarea organizării acestor turnee de către FRF este o premieră pentru cluburile bistrițene.

Pentru al 3-lea an consecutiv, Transilvania Bistrița este campioana județului Bistrița-Năsăud atât la Turneul Gherorghe Ola (2010), cât și la Turneul Gheorghe Ene (2011). În anii trecuți, am avut privilegiul de a organiza câte o etapă zonală, dar acest an este o premieră, deoarece ambele categorii se vor disputa la Bistrița. Suntem onorați că FRF a apreciat calitatea organizării edițiilor precedente, iar factorii decizionali din județul nostru au susținut această idee de organizare. Nivelul de performanță va fi unul înalt, deoarece vor participa cele mai bune echipe din regiunea Nord-Vest (Bihor, Cluj, Maramureș, Satu-Mare și Bistrița-Năsăud). Obiectivul de performanță este de a reprezenta județul la turneele finale din luna decembrie, unul din care sperăm să îl putem organiza la Bistrița.

Memorialul Gheorghe Ene

Memorialul Gheorghe Ene unde vor participa jucătorii născuți în anul 2011 sau mai mici se va desfășura între data de 29 Noiembrie 2019 și 01 Decembrie 2019, la Sala de Sport din comuna Livezile, unde vor participa campioanele etapelor județene din regiunea Nord-Vest:

Participanți:

Bistrița-Năsăud: ACS TRANSILVANIA;

Maramureș: CS SPORTING MARAMUREȘ – RECEA;

Satu-Mare: CS PRIMAVERA SM;

Bihor: CS ZENIT ORADEA;

Cluj: CS SPORTING CLUJ;

Sălaj: CS ABBA JIBOU.

Regulament:

  • Turneul se va desfășura în 5 etape, campioana acestuia reprezentând regiunea la turneul final.
  • Partidele se vor desfășura în 2 reprize a câte 20 de minute, iar la 10 minute se vor schimba liniile.
  • Echipele vor fi formate din 4+1 jucători,
  • Porțile vor fi de dimensiunea 3/2;
  • Mingea va fi de dimensiunea 3.

Program:

Joi, în data de 28 Noiembrie, la ora 19:30, va avea loc ședința tehnică în cadrul sediului Transilvania Broker (Calea Moldovei, Nr. 13), iar partidele se vor disputa începând de vineri, 29 Noiembrie, de la ora 10:00.

Interliga de iarnă – Trofeul Gheorghe EneZona 8

SALA DE SPORT – LIVEZILE (29.11 -01.12.2019)

 

Nov 29, 2019 – 10:00

CS Zenit Oradea

  –  

CS Sporting Cluj

Nov 29, 2019 – 11:00

CS Abba Jibou

  –  

CS Primavera Satu Mare

Nov 29, 2019 – 12:00

CS Sporting Maramureş

  –  

ACS Transilvania Bistriţa

       

Nov 29, 2019 – 17:00

CS Zenit Oradea

  –  

CS Primavera Satu Mare

Nov 29, 2019 – 18:00

CS Sporting Cluj

  –  

CS Sporting Maramureş

Nov 29, 2019 – 19:00

CS Abba Jibou

  –  

ACS Transilvania Bistriţa

       

Nov 30, 2019 – 10:00

CS Zenit Oradea

  –  

CS Sporting Maramureş

Nov 30, 2019 – 11:00

CS Sporting Cluj

  –  

CS Abba Jibou

Nov 30, 2019 – 12:00

CS Primavera Satu Mare

  –  

ACS Transilvania Bistriţa

       

Nov 30, 2019 – 17:00

CS Zenit Oradea

  –  

CS Abba Jibou

Nov 30, 2019 – 18:00

CS Primavera Satu Mare

  –  

CS Sporting Maramureş

Nov 30, 2019 – 19:00

CS Sporting Cluj

  –  

ACS Transilvania Bistriţa

       

Dec 1, 2019 – 10:00

CS Zenit Oradea

  –  

ACS Transilvania Bistriţa

Dec 1, 2019 – 11:00

CS Sporting Cluj

  –  

CS Primavera Satu Mare

Dec 1, 2019 – 12:00

CS Abba Jibou

  –  

CS Sporting Maramureş

ACS Transilvania:

ACS Transilvania va participa cu următorul lot de jucători:

  • Martian Mihai;
  • Carstea David;
  • Marica Valentin;
  • Covrig Levi;
  • Suciu Tudor;
  • Lerint Vlad;
  • Ganea George;
  • Bozbici Roberto;
  • Mihalte Darius;
  • Costinea Paul;
  • Pop Luca;
  • Chis Bogdan;
  • Seichei Horea;
  • Grec Alesio.

Memorialul Gheorghe Ola

Memorialul Gheorghe Ola unde vor participa jucătorii născuți în anul 2010 sau mai mici se va desfășura între data de 02 și 04 Demebrie 2019 la Sala Polivalentă din Municipiul Bistrița, unde vor participa campioanele etapelor județene din regiunea Nord-Vest:

Reprezentanți:

Bistrița-Năsăud: ACS TRANSILVANIA;

Maramureș: CS PLIMOB SIGHET;

Satu-Mare: CS PRIMAVERA SM;

Bihor: CS VIITORUL ORADEA;

Cluj: CS LUCEAFARUL;

Sălaj: CS ATLETIC ZALĂU.

Regulament:

  • Turneul se va desfășura în 5 etape, campioana acestuia reprezentând regiunea la turneul final.
  • Partidele se vor desfășura în 2 reprize a câte 30 de minute, iar la 15 minute se vor schimba liniile.
  • Echipele vor fi formate din 4+1 jucători,
  • Porțile vor fi de dimensiunea 3/2;
  • Mingea va fi de dimensiunea 4.

Program:

Duminică, în data de 01 Decembrie 2019, la ora 19:00, va avea loc ședința tehnică în cadrul sediului Transilvania Broker (Calea Moldovei, Nr. 13), iar partidele se vor disputa, începând de luni, 02 Decembrie, de la ora 09:00.

Interliga de iarnă – Trofeul Gheorghe Ola • Zona 8

BISTRIȚA 02 – 04.12.2019 – SALA POLIVALENTĂ

Dec 2, 2019 09:00 CS Primavera Satu Mare   –   ACS Atletic Zalău
Dec 2, 2019 10:15 CS Luceafărul Cluj   –   ACS Transilvania Bistriţa
Dec 2, 2019 11:30 CS Plimob Sighet   –   CS Viitorul Oradea
Dec 2, 2019 15:00 CS Primavera Satu Mare   –   ACS Transilvania Bistriţa
Dec 2, 2019 16:15 ACS Atletic Zalău   –   CS Plimob Sighet
Dec 2, 2019 17:30 CS Luceafărul Cluj   –   CS Viitorul Oradea
       
Dec 3, 2019 09:00 CS Primavera Satu Mare   –   CS Plimob Sighet
Dec 3, 2019 10:15 ACS Atletic Zalău   –   CS Luceafărul Cluj
Dec 3, 2019 11:30 ACS Transilvania Bistriţa   –   CS Viitorul Oradea
 
Dec 3, 2019 15:00 CS Primavera Satu Mare   –   CS Luceafărul Cluj
Dec 3, 2019 16:15 ACS Transilvania Bistriţa   –   CS Plimob Sighet
Dec 3, 2019 17:30 ACS Atletic Zalău   –   CS Viitorul Oradea
Dec 4, 2019 09:00 CS Primavera Satu Mare   –   CS Viitorul Oradea
Dec 4, 2019 10:15 ACS Atletic Zalău   –   ACS Transilvania Bistriţa
Dec 4, 2019 11:30 CS Luceafărul Cluj   –   CS Plimob Sighet

ACS Transilvania:

ACS Transilvania va participa cu următorul lot de jucători:

  • Pavelea Andreas David;
  • Cosoiu David;
  • Toma Gabriel-Flaviu;
  • Scurtu Mihai;
  • Bodiu Serban;
  • Seichei Tudor Alexandru;
  • Lazarescu David-Stefan;
  • Turdean Ilie-Alexandru;
  • Ciorba Alexandru;
  • Blonder Marius;
  • Martian Mihai;
  • Marica Valentin;
  • Dragut Mihai;
  • Carstea David Constantin;
  • Suciu Tudor;
  • Covrig Levi.

Suntem bucuroși că ni s-a oferit această oportunitate și le urăm tuturor participanților mult succes. Bun venit la Bistrița!